• Alexandru Nemoianu : O prezenta eleganta, discreta si fara egal in Lumea Noua : ” Vatra Romaneasca”
• ROMANI-AMERICANI - George Pomutz : O legendă vie
• Alexandru Nemoianu: „Aurel Sergiu Marinescu şi obligaţia de a scrie“
• DOCUMENTE DIN ALTE VREMURI : Societatea „Avram Iancu“
• PASI IN MEMORIE - Obiceiuri la Sărbătorile Paştilor
• DOCUMENTE DIN ALTE VREMURI : “Să învăţăm englezeşte”
• Bilant si proiecte noi la ” Romanian-American Heritage Center “
• SCRISORI CATRE REDACTIE
• Arhiepiscopul Valerian D. Trifa cenzurat în România “post-revoluţionară”!-un articol de Aurel Sasu
• Traian Lascu: „Arhiepiscopul Valerian D. Trifa“
• ”Solia” - un exemplu de continuitate culturala
• Liliana Pop: „O Antologie a Inimii“
• ESEU - Aurel Sasu: „Regele Iubirii“
• PUNTI PESTE DEPARTARI - Ştefan Augustin Doinaş: „Cvinta“
• Societatea “Bănăţeană” la centenar
• Mihaela Malea Stroe: „Meşterul Manole – Ipostază Christică, în Drama Lui L. Blaga“
• ARHIVA DE FAPTE MARI - FONDATORUL : Arhiepiscopul VALERIAN TRIFA - o evocare de Alexandru Nemoianu
• ~ROMÂNII DE PE CONTINENTUL NORD-AMERICAN
• ~ARHIVA DE FAPTE MARI
• ~PUNTI PESTE DEPARTARI
• ~ISTORIA ROMÂNILOR DIN LENNARD
• ~OAMENI CARE AU FOST
• ~Caracteristicile istoriei romanilor-americani
• ~PUNTI PESTE DEPARTARI
• ATITUDINI SI OPTIUNI
• Artur Silvestri : ” Zile si nopti din viata unui Blajin ”(din vol. ” Memoria ca un concert baroc “)
• Revista ” Cuvantul Romanesc ” nu mai apare !
• STUDII SI CERCETARI - Caracteristicile presei romanilor-americani
• Apariţie Publicistică Excepţională

Între multele nume întâlnite în bogatele izvoare bibliografice (publicaţii, cărţi, documente şi arhive) cel care mi-a atras mai întâi luarea aminte, prin recurenţă şi senzaţionalul biografic, a fost, se înţelege, George Pomutz. Un personaj cu adevărat extraordinar şi, cu siguranţă, cea mai mare personalitate a exilului politic românesc al secolului XIX. Aureolat de memorabile fapte militare, admirat pentru excepţionalele sale performanţe de curaj şi inteligenţă, venerat cu mândrie de urmaşi, învăluit în mitologia sfârşitului de veac revoluţionar, numele s-a impus, aşadar, singur atenţiei mele pentru o posibilă reconsiderare şi un argument în plus al diversităţii de valori pe care diaspora le-a oferit cu generozitate istoriei şi culturii româneşti. Fiindcă George Pomutz nu era în America un simplu exilat politic. El continua, peste Ocean, exilul părinţilor săi din Ungaria, sfârşind apoi într-un alt exil, rusesc, după încheierea misiunii consulare de la St. Petersburg. Repetă, altfel spus, în nestatornicia vremurilor, criza de identitate pe care au traversat-o toate marile conştiinţe ale diasporei române. Din povestea mereu repetată a vieţii sale, creştea imaginea unui om pe care nu l-au ocolit nici gloria, nici superlativ preţuire, nici succesul, dar nici anonimatul, suferinţa şi zădărnicia. >>>>

Cred că oricine va parcurge scrierile lui Aurel Sergiu Marinescu va înţelege un lucru esenţial; că el nu scrie “de dragul de a scrie,” ci pentruca scrierea lui este necesară. Pană la un punct lui dar, fără îndoială, mai ales celor din jur şi încă mai vârtos celor care iubesc adevărul. Existenţa lui Aurel Sergiu Marinescu, în sine, este o istorie fascinantă, tulburătoare şi exemplară. Cred că multă vreme el însuşi a avut îndoieli că va avea prilej de a scrie (şi mă gândesc la deceniile pe care le-a trecut în temniţele bolşevice). Deaceea, atunci când a avut condiţie să scrie, a făcut-o cu patimă, fără răgaz, într-un ritm care, pentru oricare altul, ar fi fost sufocant. Cred că Aurel Sergiu Marinescu nu simţea nevoia de a scrie, ci simţea obligaţia de a scrie. Rezultatul, azi, în Ianuarie, 2008, este impresionant. >>>>

La începutul secolului al 20-lea coloniile româneşti au început a se grupa, formând societăţi legalizate de Guvernul Statelor Unite ale Americii de Nord şi Canada. Scopul acestor organizaţiuni a fost ajutorul mutual între membri în cazuri de accidente şi decese, precum şi păstrarea scumpei noastre limbi româneşti şi răspândirea liberaturii noastre. La New York, un grup de Români inimoşi au pus bazele Soc. “Avram Iancu.” După datele din Procesul Verbal, în şedinţa din 21 Februarie, 1909, s’a ales provizoriu D-l Alexandru Băcilă, Preşedinte; George Zamfir, Secretar Corespondent şi s’au înscris 15 membri. In şedinţa din 28 Februarie, 1909, s’au înscris încă 3 membri noi, numărul membrilor devenind 18, s’a procedat la alegerea Comitetului pe timp de 6 luni, cu: Alexandru Băcilă, Preşedinte; R. Georgevici, Vice-Preşedinte; George Zamfir, Secretar Scripturistic; loan Colar, Secretar Financiar; Vechente Bugariu, Cassier; M. Popovici, Ştefan Borlea, A. Fluşiu, Controlori; N. Priciu, L. Vochiţa, membri supleanţi; Nick Radovanu, Bibliotecar. >>>>

PASCA : In toate satele româneşti se face de Paşti pâine de grâu pentru împărţit şi dus la biserică. Ea nu lipseşte din nicio casă, fie cât de săracă. Şi se face de obiceiu numai din grâu, fiindcă el este cinstea mesei. Prin Moldova şi Bucovina, pâinea aceasta poartă numele de pască. Pentru biserică se face una mai mare, de formă rotundă sau în patru colţuri, împodobită ca fel de fel de împletituri şi steluţe. La mijloc se face tot din cocă o cruce, închipuind crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Iată o legendă din Bucovina despre obiceiul cu pasca: Cică umblând odată Domnul nostru Iisus Christos cu apostolii săi prin mai multe oraşe spre a face oamenilor bine, şi ajungând într-un sat, se abătură la un gospodar ca să poposească puţin şi apoi să plece mai departe. Gospodarul, un om de omenie şi foarte prevenitor, i-a primit şi 1-a ospătat cu ce a avut şi cum a putut mai bine; iară la pornire le-a mai pus merinde şi prin desagi. >>>>

Petrecând românul ani de arândul în America, dă de o piedecă mare, pe carea numai cu greu o poate delătura. Nu ştie vorbi cu oamenii de afaceri de pe aici. In America atât limba oficioasă, cât şi limba populară în toate întreprinderile, e limba engleză. E de lipsă deci ca barem întru câtva să cunoaştem aceasta limbă, ca cu atât mai uşor să putem răzbate.

@ Ciprian Onofreiciuc
http://www.ciprian.onofreiciuc.ro | ciprian.onofreiciuc@gmail.com

Emotionanta poveste. Strabunicul meu a fost emigrant in Statele Unite la inceputul secolului 20. Se numea Nicolai Onofreiciuc si era fiul lui Mitrea (Dumitru). El s-a intors dupa 1920 in sat sa isi ia si sotia si copiii, dar cum aceasta nu a vrut sa plece, a ramas in Voloca. Monografia satului Voloca, scrisa de Toader Ionica si aparuta sub ingrijirea lui Radu Onofreiciuc http://voloca.blogspot.com

@ Magdalina Nistor
http://informatii | macdalina.zarand@personal.ro

Stimati Domni,In jurul anului 1914 bunicul meu Magdalina Nistor a emigrat in USA in Ohaio si Detroit.Dupa 17 ani s-a intors in Romania .Sunt bucuros daca in studiile D-voastra aveti ceva date care sa-mi foloseasca in editarea unei monografii a satului Crisan(Vaca)jud.Hunedoara. Cu deosebit respect,
Magdalina Nistor

@ Ioan Miclau
http://revistaiosifvulcan.wordpress.com | ioan@internode.on.net

Alese si fratesti ganduri din Australia ! Noul An-2008 sa VA aduca tuturor de la Centrul Roman-American
implinirea sperantelor DVs. iar Bunul Dumnezeu sa dea tuturor
Romanilor sanatate, iubire intre ei, cu totii impreuna iubire pentru
ROMANIA-Mama ! Doamne ajuta !

@ Ene Constantin - Rares
raresh_pampy@yahoo.com |

Caut familia Ciobanu care a emigrat in anul 1914 din satul Boian comuna Boian judetul Cernauti in sat a mai ramas un frate de-al celor emigrati pe nume Ciobanu Marian iar sora lor Ciobanu Maria a ramas in Romania.Ne-am bucura sa ne puteti ajuta sa ne cunoastem.e-mail raresh_pampy@yahoo.com

@ Penteleciuc Domnica
mvereha@yahoo.com

Unchiul meu a plecat in Canada ,se numea Penteleciuc Mihai si a trait in regiunea Ontario
asi vrea sa stiu daca pot lua legatura cu rudele mele,fiica sa sau nepoti ? Va multumesc

Pentru comunitatea Romanilor-Americani si inca mai vartos pentru cei Ortodocsi,”Vatra Romaneasca”,sediul Episcopiei Romane Ortodoxe din America,din hotarul oraselui Grass Lake din sudul Statului Michigan ,are un loc special. Un loc special geografic, dar mai ales duhovnicesc. De peste saptezeci de ani acel loc retras si cumva tainic ,din sudul Statului Michigan , a devenit un teritoriu al gandului,al inimii,al buneivoiri. Obtinut cu greu,cu jertfe ale unor oameni fundamental foarte saraci,mentinut cu enorme sacrificii,intr-o vreme in care ghiara nefasta,mortala ,a comunismului demonic statea asupra tuturor si a toate,”Vatra Romaneasca” a vietuit, a crescut,s-a dovedit vie,indestructibila.

Episcopul Policarp Morusca,intemeietorul “Vetrei Romanesti” , a ales acest loc binecuvantat ca sediu al nou intemeiatei Episcopii Ortodoxe Romane din America. Episcopul Policarp nu a trait decat putin la “Vatra”.Vitregia vremii,careia toti si toate ii sunt supusi,l-a indepartat de turma sa.Dar, in putinii ani si scurta vreme cat a stat acolo,el a iubit locul si i-a dat rost existential. Este bine sa nu fie uitat ca Episcopul Policarp a fost un Ierarh Roman-American.Un ierarh care a inteles,si a inteles bine,ca turma lui este alcatuita nu din “Romani in America” ci din Romani-Americani,oameni care apartin tarii in care se afla dar care pastreaza si duc mai departe “modelul existential romanesc”,intelegerea romaneasca a rostului vietii.Episcopul Policarp a mai stiut ca aceasta identitate se poarta si poate fi purtata indiferent de limba vorbita,romana stramosilor si deci eminamente a primilor emigranti si a amintirilor dar,mai ales,in limba tarii,Engleza,limba prezentului si a viitorului.Caci Episcopul Policarp a stiut ca turma s-a nu este una in “exil”,marginala,nesemnificativa, ci una care apartine Neamului American.Ca asa a fost ne-o devedeste cea mai folosita si memorabila exprimare a Episcopului intemeietor,”Va primesc asa cum sunteti!”Este de amintit ca la primul Congres al Episcopiei tinut la “Vatra” a participat si Episcopul Grec al Americii,mai tarziu Patriarhul Ecumenic,Athenagoras. Cu acest prilej cei doi ierarhi au planuit o adunare a tuturor ierarhilor Ortodocsi din America,adunare ce ar fi fost gazduita la “Vatra”.Este limpede ca Episcopul Policarp stia ca viitorul Ortodocsilor Romani-Americani trebuie si va fi, intr-o jurisdictie canonica Americana iar a membrilor ei,din punct de vedere soia,politic si economic in sanul si ca parte a Neamului American.>>>>>

Nota Editorului
Materialul care urmează (si care din nevoie, lipsă de spaţiu publicistic, va fi publicat în mai multe numele succesive ale “Buletinului Informativ”) a fost dat spre publicare, de către cunoscutul scriitor, critic literar şi istoric literar, Profesor Doctor Aurel Sasu, un vechi şi statornic prieten şi sprijinitor al Centrului de Studii şi Documentare (the “Valerian D. Trifa Romanian-American Heritage Center”) şi un colaborator al “Buletinului Informativ,” în colaborare cu Liliana Pop, în Romania în 1996.
Materialul intenţiona să restituie Românilor personalitatea excepţională a celui care a fost Arhiepiscopul Valerian D. Trifa, importanţa lui ca eminentă personalitate Româno-Americană. Publicarea textului a fost refuzată. Cum şi în ce împremjurări cititorul va afla parcuragând textul.
Incercări de prezentare a activităţii Arhiepiscopului Valerian, în România, au mai fost făcute şi uneori cu succes. (Spre exemplu, editorul Buletinului a reuşit să publice mai multe articole privind personalitatea Arhiepiscopului Valerian, datorită înţelepciunii IPS NICOLAE, Mitropolitul Banatului, care a găzduit acele pagini în revista “Mitropolia Banatului” în anii 90.)Dar cenzurarea sfruntată a prezentării activităţii Arhiepiscopului Valerian între-o revistă de mare circulaţie cum este “Tribuna” din Cluj nu poate fi socotită altcum decât un scandal.
Această cenzurare, făcută după “revoluţia” din România din Decembrie 1989, vorbeşte despre continuitate de obiceiuri şi sentimente a măcar “unei” părţi a actualului regim din acea ţară. Cenzura de care pomeneam mai vorbeşte şi despre sentimentele aceluiaşi regim pentru comunitatea Românilor-American, instituţiile ei reprezentative şi personalităţile ei cele mai de seamă între care, nu încape îndoială. Arhiepiscopul Valerian a strălucit. Cei care citesc să ia aminte!

Cenzura Disidentă

Augustin Buzura, preşedinte al Fundaţiei Culturale Române până de curând (2004), a fost păstorul cel mai autorizat al bunelor relaţii politice şi culturale cu emigraţia. Nu era el organizatorul atâtor congrese, întâlniri, simpozioane şi mese festive ale diasporei, toate culminând cu celebra chermeză a sarmalelor şi a papricaşului naţional din nu mai puţin celebra capitală a Statelor Unite? Dar domnia-sa, ca om “endepandent,” era şi preşedintele unei “reviste a românilor de pretutindeni” (Curierul românesc), moştenitorul programului de luptă şi de acţiune a altor două publicaţii, Tribuna României (1972-1989) şi Glasul patriei (1955-1972), ultima, organ al Comitetului Român de Repatriere, editat în Berlinul de Est, preocupată, prin decrete, invitaţii şi scrisori, de recuperarea “otrepelor nefolositoare” şi a expatriaţilor vânzători de ţară pierduţi pe “drumul umilinţei” occidentale. Fie şi numai în această ultimă calitate, romancierul s-ar fi cuvenit să ştie că întoarcerea în ţară a scriitorilor şi reintegrarea lor culturală e operă de iubire, nu de propagandă şi de ideologie reciclată. Fiindcă ţara şi cultura ei sunt uşi pe care oricine le poate deschide fără îndrumări, fără control şi fără restricţii de natură administrativă.>>>>>